Pe baza indexului de inovare calculat pentru fiecare țară europeană în 2016 (European Innovation Scoreboard, 2016), România nu numai că are cea mai mică rată de creștere negativă a inovației, dar este, alături de Bulgaria, în grupul țărilor clasificate ca ”modest inovatoare”, cu un index de 0,18 față de media europeană de 0,53. Mai mult, dacă ne referim la clasamentele internaționale în ceea ce privește transferul tehnologic și comercializarea inovării, România ocupă penultimul loc, având cel mai mic procent de companii care au inovații și le comercializează la nivelul UE.

În urma studiilor care au fundamentat Programul Operațional Regioonal (POR, 2014-2020), procesul de inovare şi transfer tehnologic la noi în țară este caracterizat de:

  • Cooperare redusă între firme şi instituţii de CD
  • Număr redus de IMM-uri inovative care participă în activităţi de transfer de cunoştinţe
  • Firmele sunt mai interesate de dezvoltarea capacității, distribuţie şi asamblare decât de activităţile de cercetare – inovare
  • Rată scăzută de transfer tehnologic şi cultură antreprenorială slabă.

Toate acestea sunt provocări cărora încearcă să le răspundă și echipa de lucru a proiectului PriivateSky.

Întrucât competitivitatea depinde și de capacitatea de a stimula inovarea în domeniul produselor, serviciilor, modelelor și proceselor sociale și comerciale, este vitală concentrarea câtor mai multe eforturi pentru deblocarea obstacolelor care blochează, chiar și doar parțial, inovarea. În acest sens, pe parcursul celei de a doua jumătăți a anului 2016, ADR NE (Macoveiu, 2016) a fundamentat strategia RIS3 (2014) (Regional Innovation Strategies For Smart Specialisation), în cadrul unui proces complex care a cuprins colectarea și procesarea datelor, identificarea sectoarelor cu potențial de dezvoltare inteligentă (pe lângă TIC – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, sectoarele Biotehnologii, Mediu, Turism, Agroalimentar sunt cele care necesită TIC ca pe un suport vital), definirea direcțiilor de specializare inteligentă. În cadrul acestui proces de actualizare si revizuire a strategiei RIS3 a Regiunii Nord-Est, a fost organizat un Focus Grup de Descoperire Antreprenorială în domeniul IT&C în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României (Raport Focus grup, 2016). Cele 4 grupuri de lucru, corespunzătoare câte unei provocări a societății, au identificat fiecare în domeniul de explorat o serie de idei de proiecte viitoare, care se vor regăsi în apelurile de proiecte POR, după cum urmează:

A. Big Data – analiză, management și Securitate/ e-Health vine ca răspuns la provocarea adusă de îmbătrânire sănătoasă, demografie și bunăstare

  • Tehnologii și instrumente de e-health (e-sănătate)
  • Economie argintie, îmbătrânire activă, stil de viață sănătos, creșterea calității vieții –orientare pe partea socială și categorii defavorizate
  • Securitatea și analiza datelor din sistemul de sanatate

B. Trasabilitatea și controlul calității alimentelor / Agricultură Ecologică ține de provocarea Securitatea alimentară, agricultură durabilă și bioeconomia

  • Educarea consumatorilor pentru hrană sănătoasă și a producătorilor ecologici pentru antreprenoriat
  • Tehnologii pentru stabilirea și urmărirea standardelor de calitate pentru produsele ecologice
  • Marketing, branding și promovarea imaginii în agricultura ecologică

C. Creșterea eficienței energetice în rândul consumatorilor/ Smart city (Energie curată și

eficientă)

  • Apa – eficientizarea consumului de apă la nivel orizontal prin implementarea unui system hardware montat pe bateria chiuvetei
  • Economisirea energiei în instituțiile publice/private – educarea consumatorilor
  • Parcare inteligentă în zonele aglomerate urbane

D. Gamificarea în procesul de învățare – de un real folos pentru a soluționa Programe Educaționale inovatoare

  • Dezvoltarea unei platforme de (e)learning through gamification
  • Personalizarea experiențelor de învățare în funcție de cerințele pieței forței de muncă (life-long learning)
  • Utilizarea gamificării pt dezvoltarea personală ca individ parte a societății

În cadrul aceluiași proces de fundamentare a dezvoltării strategiei RIS3 au fost identificate domeniile de competență de nișă, care îmbină activitatea de producție cu cea de cercetare-dezvoltare și inovare. În cazul domeniului de interes pentru proiectul PrivateSky, anume TIC, acestea sunt:

  • Calculatoare și tehnologia informației – inteligență artificială, tehnologii WEB (web mining), robotică, sisteme integrate, sisteme de fabricație și planificare a fabricației, sisteme de calcul, recunoaștere vocală, sisteme energy-net si smart city, securitate cibernetic
  • New media – procesarea imaginii, prelucrare grafică, gamificarea educatiei
  • Sănătate publică – telemonitorizare, educație în domeniul medical, analiză seturi de date biomedicale(big-data), telemedicină, e-medicina, e-incluziune, urmarirea produselor alimentare de-a lungul lantului valoric
  • Inginerie electronică și telecomunicații – nanoelectronică, optoelectronică, software industrial.

Pentru o guvernare eficientă a procesului RIS3, coordonarea acestuia se va face prin Consorțiul de Dezvoltare Academică ale cărui roluri sunt (Proces RIS3, 2016) de a:

  • oferi feed back privind structura și mixul de politici inclus în strategie
  • aviza RIS3 pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est
  • aviza Nota Conceptuală Regională elaborata de ADR pentru programarea finanțării din Axa 1, POR 2014-2020
  • aviza portofoliul de proiecte prioritare ale RIS3
  • analiza și prioritiza proiectele destinate structurilor de inovare și transfer tehnologic, conform Axa 1, POR 2014-2020
  • propune declanșarea eventualelor procese de actualizare/revizuire
  • contribui la identificarea surselor de informații necesare pentru monitorizarea și evaluarea RIS3
  • propune eventuale modificari structurale si legislative
  • stimula inițiativele de cooperare interregională
  • aviza rapoartele anuale de implementare ale RIS3
  • identifica si atrage surse de finantare pentru studiile de evaluare necesare RIS3

Începând cu luna ianuarie se depun cereri de candidatură (membru plin sau suplinitor) pentru Consorțiul Regional de Inovare și Comisia Consultativă Academică – structura urmând a fi definitivată în a doua jumătate a lunii februarie. Candidații propusi trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii (Macoveiu, 2016):

  • Expertiză in domeniul smart pe care îl au în vedere, la nivel de studii superioare (licență masterat, doctorat)
  • Experiență în domeniul smart vizat de cel puțin 5 ani
  • Buna cunoaștere a problemelor cu care se confruntă domeniul, a actorilor regionali care constituie ecosistemul de inovare în domeniul smart
  • Spirit de inițiativă demostrat prin participarea în minim 3 proiecte care vizează specializarea domeniul respectiv.

În Consorțiul Regional de Inovare vor participa 36 de membri plini din:

A. Instituţii de învăţământ superior de stat acreditate si structuri de cercetare-dezvoltare ale acestora
Inspectorate şcolare

B. Institute de cercetare – dezvoltare, care operează (au sediul central sau filiala cu personalitate juridică) în regiunea Nord-Est
Institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei Române sau a academiilor de ramură
Alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice ori de drept public
Alte instituţii publice sau de drept public care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea ori structuri ale acestora legal constituite
Institute sau centre de cercetare-dezvoltare fără scop patrimonial, recunoscute de utilitate publică
Alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca persoane juridice de drept privat, fără scop patrimonial

C. Entități de management ale clusterelor
Entități de transfer tehnologic
Companii care au activitate de CDI
Asociații și federații patronale
ONG-uri

D. Poli de creştere şi dezvoltare urbană
Grupuri de acțiune Locală (GAL-uri )

Într-un articol viitor vom prezenta detalii despre componența Consorțiului Regional de Inovare și a Comisiei Consultative Academice, precum și sarcinile membrilor acesteiora.
Referințe

Hollanders, H., Nordine Es-Sadki, and Minna Kanerva, „European Innovation Scoreboard”. EC’s Directorate-General for Internal Market, Industry, Entrepreneurship and SMEs, 2016. http://www.knowledgetransferireland.com/About_KTI/Reports-Publications/European-Innovation-Scoreboard-2016.pdf

Macoveiu, G., „Specializare inteligentă prin oameni și produse locale”. Prezentare publică, decembrie 2016.
http://www.adrnordest.ro/user/file/news/16/Prezentare%20proces%20elaborare%20RIS3%20Nord-Est.pdf

EC factsheet, „National/Regional Innovation Strategies For Smart Specialisation (RIS3)”. European Comission, March 2014.
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/informat/2014/smart_specialisation_en.pdf

Priorități de specializare inteligentă a regiunii nord-est, octombrie 2016,
http://www.adrnordest.ro/user/file/news/16/Prioritati%20de%20Specializare%20Inteligenta%20a%20Regiunii%20Nord-Est.pdf

Prezentare proces elaborare RIS3 Nord-Est, 2016,
http://www.adrnordest.ro/user/file/news/16/Prezentare%20proces%20elaborare%20RIS3%20Nord-Est.pdf

Raport Focus Grup de Descoperire Antreprenorială în domeniul IT&C în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. ADR Nord-Est, octombrie 2016
http://www.adrnordest.ro/user/file/news/16/3.%20RAPORT%20FOCUS%20GRUP%20DESCOPERIRE%20ANTREPRENORIALA%20IN%20IT%26C_ADRNE_21.10.2016.pdf

POR, Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 1 – Promovarea transferului tehnologic. Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Eest 2016.
http://www.adrnordest.ro/user/file/news/16/Prezentare%20Axa%201%20POR%202014-2020.pdf

LASĂ UN RĂSPUNS

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs!
Vă rugăm să introduceți numele aici