1. Elemente de bază legate de procesul educațional

Pentru o perioadă îndelungată de timp, domeniul didactic era considerat un domeniu destul de rigid, în ceea ce se privesc modalităţile de predare, organizarea materiilor, interacţiunea profesorilor cu studenţii şi interacţiunea studenţilor între ei. Odată cu evoluţia semnificativă unor altor domenii, cum ar fi domeniul psihologic sau tehnologia informaţiei, şi cu apariţia companiilor multinaţionale de succes care îşi aleg posibilii candidaţi şi se organizează pe baza unor statistici care implementează şi exploatează atât un factor organizatoric totalitar (relaţiile şef-angajat) cât şi factorul uman (cunoştinţe şi personalitate) sau factorul crearii unor grupuri optime (de compatibilitate şi capacitate de producţie maximă), s-a formulat necesitatea reevaluării sistemului de învăţământ şi o eventuală reorganizare care presupune un grad de interacţiune profesor-student, student-student ridicat, un proces dinamic în privinţa dobândirii cunoştinţelor, un aspect organizatoric relaxat, care încurajează evoluţia individului pe baza deschiderii lui şi nu pe baza obligaţiilor impuse.

E-learning este un concept revoluţionar, într-o continuă cercetare, care prevede instruirea studenţilor într-un mod dinamic, încorporând anumite aspecte din toate formele ale învăţământului modern. Se doreşte atât creşterea cunoştinţelor individului, cât şi pe creşterea eficienţei relaţiilor interpersonale. Se urmareste trecerea de la primele concepte de e-leraning care vizau doar folosirea noilor tehnologii aparute, spre umanizarea lui si aducerea aspectelor profunde interioare care se manifesta neconstranse de reguli rigide.

Un alt aspect pozitiv al noului concept de e-learning este ideea de implicare, o idee tot mai rar întâlnită într-o societate guvernată de forţele digitalizării, mass mediei şi ale internetului. Prin e-learning se încearcă stimularea individului exact prin aceleaşi forţe care resping individul tot mai departe de realitate. E-learningul dupa o perioada de crestere in perioada de pionerat isi arata si limitarile datorita unor aspecte mult prea tehnologizate in detrimentul crearii unei colaborari armonioase si directe intre participanti. De aceea apare necesitatea rafinarea conceptului odata cu partea de „umanizare” a tehnologiilor.

S-a constatat că studenţii au tendinţa să se orienteze mai uşor spre activităţi şi idei noi când lucrează în echipe, din această cauză se doreşte crearea echipelor de lucru optime pentru stimularea indivizilor. Din această cauză, sistemele de tip e-learning au fost adaptate noilor cerinte si sunt utilizate cu succes de companii, care vizează o creştere continuă, care în primul pas se realizează prin stimularea angajaţilor din cadrul firmei. Ca si o alta directie studiata si integrata este cea de   reorganizare a personanlului angajat în vederea încadrării forţelor noi de lucru care tocmai îşi termina studiile in pozitiile adecvate unei evolutii rapide si performante. Din punctul de vedere al unui student sau a unui tanar absolvent, dacă se obişnuieste în timpul studiilor să se implice şi să lucreze în echipă, faptul că trebuie să se încadreze într-o echipă intr-o companie şi să fie asimilat cat mai rapid intr-un mod lipsit de stress nu va mai constitui o problemă.

Aplicarea conceptului e-learning în practică presupune in general o aplicaţie web complexă care încorporează următoarele funcţionalităţi:

  1. – Acces în orice moment la materiale didactice
  2. – Sistem pentru definirea echipelor optime
  3. – Sistem care monitorizează starea şi interesul studenţilor
  4. – Sistem care uşurează urmărirea activităţilor
  5. – Sistem dinamic de evaluare, etc.

In continare se vor urmari:

  1. – Prezentarea formelor şi stilurilor dinamice de învăţământ, în vederea încadrării
    conceptului e-learning printre acestea
  2. – Analiza studiilor din domeniul psihologic prin care se pot analiza cu uşurinţă trăsăturile caracteristice al individului şi care vor constitui baza mecanismelor care vor construi echipele compatibile de lucru
  3. – Tratarea problemei alcătuirii unor echipe pe baza aspectelor psihologice
  4. – Furnizarea unor algoritm de eficienţă ridicată în ceea ce se priveşte crearea echipelor
  5. – Furnizarea unor aplicaţii web dedicate cu o structură similară aplicaţiilor de tip e-learning care încorporează mecanismul de creare de echipelor şi ar putea fi extinse în viitor într-un sistem e-learning complet si complex.

Modelele de analiză din domeniul psihologic ce urmează a fi prezentate sunt: modelul bazat pe Eneagrame şi modelul MBTI (Myers-Briggs Type Indicator). Va exista de asemenea integrat si un studiu privind utilizarea modelului Belbin care permite la randul sau facilitati de educatie alternativa. Studiul individului pe baza acestor modele se va realiza printr-un test compus Eneagramă-MBTI, un test Belbin, precum si alte teste disponibile. Aceste teste pot furniza indicatoarele de personalitate asociate individului. Crearea echipelor efective de lucru se va realiza pe baza acestor indicatoare, folosindu-se în primul rând de legăturile ce se pot defini între tipologiile de personalitate, şi în al doilea rând de similarităţile ce se pot defini între modele psihologice.

În cadrul descrierii aspectelor legate de educatia alternativa si modul de creare de echipe optimale se va prezenta un algoritm cvasi-oportunistic, care vizează obţinerea unei eficienţe ridicate în crearea echipelor, folosindu-se de legăturile puternice ce se pot defini între tipologiile de personalitate prin modele existente.

Aplicaţia dedicata web „Teste Personalitate Eneagramă-MBTI” care va fi descrisa, în sine vizează furnizarea unei soluţii complete pentru introducerea, actualizarea, vizualizarea şi menţinerea datelor, deşi accentul principal în implementarea aplicaţiei cade asupra obţinerii informaţiilor necesare despre tipologiile de personalitate ale utilizatorilor, şi asupra creării echipelor compatibile de lucru.

Pornind de la aceasta aplicatie sunt vizate integrarea si a altor facilitati de determinare a testelor de personalitate, cum este modelul Belbin.

Solutii alternative pornite de la unele aspecte ale spiritualitatii orientale si occidentale vor fi anlizate pentru a fi integrate spre rafinarea solutiilor propuse [17].

Astfel metodele cantitative bazate in general pe teste sunt specifice societatilor occidentale. Cultura orientala este insa mult mai rafinata si poate integra si alte elemente  nu neaparat cuantizabile in mod direct. Se vor face referiri in cadrul urmatoarelor rapoarte si asupra unor asemenea abordari care in final pot oferi rezultate mult mai apropiate de aspectele mai profunde ce se stabilesc intre membrii unei comunitati educationale, de cercetare sau comerciale [18], [19].

2. Concepte teoretice generale

2.1 Formele dinamice de învăţământ şi e-learning

Conform [1], în evoluţia învăţământului putem distinge patru stagii semnificative:

  1. – Învăţământul tradiţional
  2. – Învăţământul cooperativ (aplicat în prezent)
  3. – Învăţământul colaborativ (devine tot mai răspândit)
  4. – e- learning (domeniu de cercetare, cu anumite aplicaţii)

Învăţământul tradiţional se aplică unei clase întregi, autoritatea este asumată de profesor, el fiind persoana care organizează curriculumul, determină subiectul şedinţelor şi este responsabil pentru împărţirea materialului pe un anumit număr de şedinţe. Această formă de învăţământ este caracterizată de o interacţiune ridicată de tip profesor-grup, şi de o interacţiune scăzută profesor-individ, student-student.

Învăţământul cooperativ presupune un aspect mai dinamic. Autoritatea este asumată de profesor, însă studenţii lucrează în echipe, în vederea obţinerii unor rezultate specifice la datele stabilite. Procesul este condus şi supravegheat de profesor, şi fiecare membru al echipei va fi responsabil pentru o porţiune din tematica asignată.

Învăţământul colaborativ este caracterizat de o dinamică superioară. Este o abordare centrată pe studenţi, în timp ce profesorul îşi asumă responsabilitatea de supraveghetor- coordinator. Şi în acest caz se vor crea echipe, dar tematica şi cerinţele se vor formula pe baza abilităţilor membrilor echipelor, şi rezultatele finale se vor evalua luând în considerare atât calitatea muncii unei echipe, cât şi contribuţia membrilor. Membrii echipelor se vor organiza dinamic, vor analiza împreună problema, vor avea posibilitatea să se ajute reciproc, să găsească împreună soluţiile, şi vor analiza atât efortul depus în realizarea cerinţelor, cât şi succesul echipei la finalul activităţilor.

E-learning este un concept relativ nou în invăţământ care insa a ajuns in faza in care trebuie rafinat pentru a trece de aspectul relativ rigid al fazei de pionerat. Se poate desfăşura individual, dar în principiu se desfăşoară pe echipe. Structura materialului şi subiectul propriu-zis sunt afectate de echipe, iar informaţiile necesare sunt partajate de către profesor cu ajutorul unor interfeţe dinamice, şi activitatea, interesul, succesul echipelor sunt evaluate pe tot parcursul şedinţelor. Acest tip de învăţământ are ca bază aplicaţii de tip „teaching assistant-learning assistant”, iar informaţiile statistice ce se culeg sunt foarte valoaroase în evaluarea succesului metodelor curente, identificarea datelor importante din privinţa studenţilor, determinarea direcţiilor viitoare în invăţământ, organizarea curricumului şi şedinţelor pentru a menţine un nivel maxim de interes.

Trebuie să remarcăm faptul că într-o structură cooperativă de învăţământ, unde fiecare student are un task specific asignat, structura echipelor nu este un factor important, şi echipele create vor presupune în principiu un echilibru în ceea ce se privesc abilităţile şi cunoştinţele membrilor. Însă într-o structură de tip colaborativ sau e-learning, unde se analizează şi dinamica procesului de învăţământ, şi echipele se coordonează şi lucrează într-un mod dinamic, presupunând o tematică destul de recentă, compatibilitatea membrilor din echipe se poate considera la fel de importantă ca şi cunoştinţele şi abilităţile individuale.

În ceea ce priveste evoluţia membrilor unor echipe dinamice, trebuie să ţinem cont de unele aspecte legate de membrii echipei:

  1. – Abilităţile unei persoane nu sunt limitate de cunoştinţe. Cunoştinţele se dobândesc pe parcursul activităţilor.
  2. – Interesul acordat şi efortul depus de un membru este în legătura strânsă cu dinamica procesului de lucru.
  3. – Discuţia problemelor, soluţiilor, modului în care se obţin rezultatele duce la echilibrarea echipelor, în privinţa cunoştinţelor dobândite. Dacă membrii cu cunoştinţe superioare au un caracter impunător, sau caracter organizator, probabilitatea de succes al echipei va creşte.
  4. – Complementaritatea unei echipe. Tipurile diferite de personalitate acţionează diferit în situaţii diferite, privesc altfel atât problemele cât şi soluţiile posibile, un aspect pozitiv din privinţa partajării ideilor, iar performanţa echipei se echilibrează în situaţii nepreferabile. Ascpectele de personalitate trebuie însă alese cu grijă.
  5. – Majoritatea persoanelor vor avea performanţe mai bune dacă dobândesc idei noi, şi folosesc ideile dobândite în mod practic în acelaşi timp. Brainstorming-ul periodic în echipe, urmat de perioade de implementare prezintă acest caracter pozitiv.

2.2 Stiluri în învăţământ, încadrare e-learning

Există numerose stiluri de predare în cadrul învăţământului, însă nu există o definiţie exactă pentru aceste stiluri, fiindcă fiecare autor îşi defineşte propriul concept şi propriul stil pe baza anumitor concepte principale, care permit numeroase interpretări. Dacă luăm în considerare stilurile moderne de învăţământ, putem afirma existenţa mai multe stiluri principale, care prezintă diferenţe şi suprapuneri [2]:

  1. – Stilul activ, care necesită implicarea studentului în procesul de a învăţa, şi încurajează studentul să se gândească şi să abordeze singur o anumită problemă, problemă ce se defineşte înc cadrul orelor. Stilul activ de a învăţa este în contrast cu stilul tradiţional, în cadrul căruia studentul recepţionează informaţii în mod pasiv de către instructori.
  2. – Stilul colaborativ, în cadrul căruia studenţii vor lucra în grupe mici sau mai mari, în vederea obţinerii unor rezultate pe baza temelor asignate.
  3. – Stilul cooperativ, care poate fi descris ca fiind o formă structurată lucrului în echipă, unde studenţii lucrează pentru a rezolva anumite probleme mai complexe, problemă care este descompusă în mai multe părţi mici, asignate fiecărui student într-un mod individual. Evaluarea studenţilor este complexă, conţine atât evaluarea rezultatului global, cât şi evaluarea rezultatelor individuale.
  4. – Stilul orientat pe problemă, în cadrul căruia probleme relevante sunt introduse la începutul ciclului instrucţional care furnizează un context adecvat şi motivaţia necesară pentru procesul de instruire ce urmează. Este o formă al învăţământului activ, iar activitatea se poate desfăşura atât individual cât şi în grup.

Conceptul e-learning încorporează aspecte din fiecare tip de învăţământ, este de stil activ, pentru că încurajează implicarea şi activitaţile studenţilor, este de stil colaborativ pentru că procesul de învăţământ se desfăşoară în grupuri, este de stil cooperativ pentru că lucrul în echipă are o anumită structură, şi se urmăreşte atât evoluţia individului cât şi evoluţia echipelor, şi este într-un fel de orientat pe problemă, dar probleme se vor introduce în mod treptat în cadrul curriculum-ului.

Echipele pentru e-learning se pot crea în două moduri: în mod liber, când studenţii formează echipele între ei, şi în mod automat, când echipele sunt formate pe baza unor criterii stabilite prealabil.

Când echipele sunt formate în mod liber de către studenţi au fost observate tendinţele următoare:

  1. – Stilurile de învăţământ influenţează performanţele echipelor
  2. – Tendinţele arată că echipele ce conţin perechi activ- reflectiv, intuitiv- perceptiv au performaţe ridicate.
  3. – Studenţii au tendinţa să se grupeze aleator, şi nu neaparat în echipe omogene sau heterogene.

Deoarece în e-learning se doreşte definirea echipelor de compatibilitate şi de performanţă maximă, au fost definite numeroase metode pentru evaluarea şi gruparea studenţilor pe baza trăsăturilor lor caracteristice.

2.3 Considerenţe teoretice în crearea şi managementul echipelor

În 1965 Bruce Tuckman a introdus o abordare al echipelor care a depus bazele în crearea grupelor dinamice atât cadrul învăţământului cât şi în cadrul companiilor de succes. Abordarea constă din cinci etape principale în crearea unui grup, aceste etape nefiind neaparat secvenţiale. Cele cinci etape sunt următoarele[3], [4]:

  1. 1. Formarea: constă din tentative şi interacţiuni, discurs simplu, ambiguitate. Încurajează apariţia legaturilor în grup, schimbul de informaţii, orientarea către situaţia existentă.
  2. 2. Etapa Conflictelor (“Storming”): constădin critica ideilor, întreruperea vorbitorilor, vizează măsurarea activităţii echipelor în situaţii dificile. Încurajează competiţia între membrii echipei, confilctele, diferenţele între idei şi proceduri.
  3. 3. Etapa de Normare: constă din stabilirea regulilor de bază, suportivitate, scopul este atingerea sentimentului “noi” în locul comportamentului egocentric. Se pune accent pe evoluţia structurii grupului, atingerea armoniei de grup, stabilirea rolurilor şi legăturilor.
  4. 4. Etapa de Performanţă: constă din înlăturarea sentimentelor şi emoţiilor, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor şi este caracterizat de un grad ridicat de cooperativitate. Se pune accent pe obţinerea golurilor, orientare crescută spre task-uri specifice, şi productivitate.
  5. 5. Etapa de finalizare şi evaluare: o etapă de tensiune ridicată şi dezintegrare, constă din finalizarea activităţii, reducerea dependenţelor din echipă, evaluarea activităţilor.

Modelul Felder & Silverman (1988) a arătat că stilul în care un student încorporează datele poate fi determinat pe baza a cinci întrebări majore, [4]:

  1. 1. Ce tip de informaţie percepe studentul cel mai uşor? Informaţii externe, bazate pe simţuri: imagini, sunete, senzaţii fizice, etc. sau informaţii interne, intuitive, cum ar fi: posibilităţi, idei, gânduri, informaţii logice, etc.
  2. 2. Pe baza a cărui canal perceptiv încorporează studentul cel mai uşor informaţiile externale? Canalul vizual sau auditiv?
  3. 3. Ce tipuri de informaţii organizate însuşeste cel mai uşor studentul? Informaţii inductive (fapte, axiome, observaţii fixe, principii subliniate şi dezvoltate) sau informaţii deductive, unde se dau principiile de bază, dar nu şi rezultatele dezvoltării principiilor respective.
  4. 4. Cum preferă studentul să proceseze informaţiile? În mod activ, în interacţiune cu un grup, sau în mod reflectiv, introspectiv?
  5. 5. Cum progresează studentul spre a înţelege problema abordată: în paşi consecutivi, sau pe “sărite”, fără paşi prestabiliţi?

Aspecte privitoare asupra mărimii unei echipe [3]:

Prin creşterea mărimii unei echipe se va creşte şi complexitatea managementului unei echipe. În general creşte semnificativ potenţialul de interacţiune în cadrul echipei, dar va creşte  şi riscul ca membrii echipei să-şi asume aceleaşi roluri, şi se poate ajunge la un grad scăzut de interacţiune, şi la formarea unor subgrupuri în cadrul echipelor mari.

Dan Rothwell (in mixed company: Communicating in small groups and teams, 2004) a identificat următoarele principii asupra modului ale echipelor cu număr variabil de membri:

  1. – Echipele mai mari au mai mulţi membri non-participanţi
  2. – Echipele mai mici sunt mai sensibile la presiune şi prezintă un comportament negativ dacă încorporează non-conformişti.
  3. – Mărimea echipei afectează nivelul de cooperare. Echipele mici au tendinţa să lucreze într-un mod interdependent, se accentuează efortul colaborativ, în timp ce gradul de colaborare şi cooperativitate este mai scăzută în cazul echipelor mari, şi pot apărea confilcte din cauza dezintegrărilor şi obiectivelor neatinse.
  4. – Dacă echipa are mai mulţi decât 10 membri, gradul de satisfacţie al membrilor scade. Membri dominanţi pot deveni agresivi, în timp ce alţi membri devin submisivi.
  5. – Managementul şi evaluare echipelor mari este problematică, echipele moderate pot fi foarte efectivi dacă anumiţi membri a echipei prezintă un nivel asemănător de potenţial şi cunoştinţe.
  6. – Dacă scopul echipei este rezolvarea rapidă unor probleme, echipele de 3-4 persoane sunt cele mai efective.
  7. – Rezultate studiilor echipelor sugerează că o echipă de 5 persone este un compromis bun în ceea ce se priveşte viteza, diversitatea, gradul de colaborare, cooperare şi potenţialul unei echipe.

Echipele pot fi grupate în două categorii mari:

  1. – echipe omogene
  2. – echipe heterogene.

O echipă poate fi omogenă din mai multe puncte de vedere: membri echipei pot avea aceleaşi tipuri de personalitate, cunoştinţe, potenţial. Echipele omogene lucrează cel mai bine când se doreşte atingerea unui scop de o latură fixă, unică.

Echipele heterogene au un aspect mixt în ceea ce se privesc cunoştinţele, abilităţile şi personalitatea membrilor. Echipele heterogene sune ideale pentru abordarea problemelor complexe, pe baza unor specificaţii neclare şi unde în cadrul activităţilor se doreşte ca fiecare membru al echipei să ajungă la un anumit nivel de înţelegere.

Din punctul de vedere al tipurilor de personalitate, o echipă ideală încorporează următoarele tipuri de personalitate [5]:

  • Un leader: acest tip de personalitate poate fi un coordonator, sau un conducător, dar tot timpul doar una dintre aceste două tipuri de personalităţi, pentru evitarea conflictelor.
  • Un gânditor pentru stimularea ideilor
  • Un evaluator pentru a menţinerea abordării metodice
  • Unul sau mai mulţi implementatori pentru execuţia acţiunilor
  • Un membru activ care stimulează colaborarea în grup prin discuţii
  • Un investigator, care exploatează şi vizează posibilităţile
  • Un tester, care dă feedback asupra proiectului şi asigură că totul decurge după plan

Din această cauză, în e-learning se pune accentul asupra creării echipelor heterogene. Subcapitolul următor prezintă constrângerile în abordarea echipelor în cadrul mediilor e- learning.

2.4 Constrângeri în abordarea echipelor în e-learning

Deoarece în e-learning formarea echipelor se face în mod automat pe baza unor algoritmi specifici, dezvoltarea algoritmilor va avea ca bază în set de constrângeri. Dezvoltarea constrângerilor se realizează în 3 faze separate [5]:

2.4.1 Modelare

Majoritatea sistemelor modelează doar pe baza unui set fix de parametri, ceea ce nu permite formarea echipelor de o diversitate ridicată, şi este o abordare nesatisfăcătoare dacă se doreşte implementarea diferitelor activităţi colaborative.

Modele existente nu dau informaţii despre performanţele sistemului când datele despre utilizatori sunt incomplete.

Modelarea formării echipelor se poate realiza în 4 paşi semnificativi[15]:

  1. 1. Modelarea trăsăturilor: când se ia în considerare o gamă largă de trăsături ale membrilor posibili, în vederea formării profilului dinamic al utilizatorului. Se analizează trăsăturile, cunoştinţele, abilităţile studenţilor, şi se stabilesc căi şi relaţii posibile între participanţi. Modelarea trăsăturilor se realizează cu ajutorul unor chestionare, când pe baza răspunsurilor candidaţilor se stabilesc coeficienţii spaţiului N-dimensional.
  2. 2. Negocierea echipelor:procesul de negociere se realizează printr-un algoritm care analizează gradul de satisfacţie ale constrângerilor. Acesţi algoritmi lucrează într-un spaţiu N- dimensional (dimensiunile sunt furnizate de spaţiile trăsăturilor), şi realizează grupări pe baza distanţelor ce se stabilesc pe baza trăsăturilor, sau printr-o logică fuzzy.
  3. 3. Tratarea datelor incomplete:se realizează pe baza inferenţelor. Datele celipsesc pot fi alocate de către instructor într-un mod semi-subiectiv, pe baza cunoştinţelor anterioare despre studentul respectiv.
  4. 4. Calculul calităţii echipei formate: Se calculează probabilitatea de succes al echipei pe baza metricilor furnizate de gradul de satisfacţie ale constrângerilor.

2.4.2 Satisfacerea constrângerilor

Multe sisteme folosesc algoritmi oportunistici de formare ale echipelor, ceea ce asigură satisfacţia participanţilor în formarea echipelor printr-un proces de negociere, dar nu dă informaţii despre eficienţa negocierilor când toţi studenţii sunt grupaţi simultan. Algoritmii oporunistici prevăd rezultate bune în formarea echipelor pe termen limitat. Aceste sisteme de cele mai multe ori sunt bazate pe crearea echipelor într-un mod liber (self-picking) , care nu este abordarea cea mai eficientă în formarea echipelor în cadrul învăţământului, deoarece nu prevede un echilibru în grupare.

O altă problemă comună este problema “orfanilor”. Majoritatea sistemelor existente returnează numele orfanilor, şi orfaii vor fi grupaţi manual de către instructor, ceea ce scade eficienţa alocării automate.

Pe baza rezultatelor raportate, majoritatea aplicaţiilor lucrează pe baza unui număr redus şi fix de constrângeri. În prezent numărul maxim de constrângeri este 7, dar doar pentru crearea echipelor omogene. Acest aspect poate fi explicat cu complexitatea algoritmilor şi cu problemele de scalabilitate ale sistemelor.

2.4.3 Evaluarea

Din punctul de vedere al învăţământului, eficienţa echipelor formate este un concept multidimensional, ce implică indicatori multipli ale eficienţei. Majoritatea aplicaţiilor curente se bazează în mod exclusiv pe chestionare obiective şi subiective de evaluare, cum ar fi testele la sfârşitul activităţii sau chestionarele ce dau informaţii despre gradul de satisfacţie al participanţilor. Aceste rezultate pot fi ponderate cu ajutorul formulelor rezultate din satisfacţia constrângerilor, pentru a realiza o abordare mai complexă şi abstractă în evaluarea echipelor şi membrilor.

În ceea ce se priveşte evaluarea în cadrul sistemelor în e-learning, se doreşte dezvoltarea unor metodologii complexe de evaluare, ce încorporează mai mulţi factori obiectivi decât subiectivi, pentru a furniza un rezultat caracterizat de un grad maxim de obiectivitate privitor la materialul însuşit, activitatea, impresiile membrilor şi eficienţa lucrului în echipă.

3. Concluzii generale

În cadrul următoarelor rapoarte se vor prezenta abordări psihologice răspândite pentru determinarea tipurilor de personalitate ale studenţilor, ceea ce va ajuta la dezvoltarea unei metode interactive de grupare heterogena bazata pe compatibilitatea optimă pentru o clasă oarecare de studenţi.

Se va urmarii prezentarea unor solutii tehnice care sa poata sa usureze procesul crearii de echipe compatibile de lucru.

De la nivelul educational se poate trece in acelas mod catre angajatii unor companii care urmeaza a fi integrati in echipe optime de lucru functie de gradul de compatibilitate si necesitatile companiei.

4. Bibliografie

  1. 1. M. F. Vaida, F.C. Pop, M. Cremene, L. Alboaie, Creating Optimal Groups of Students in E- learning using Alternative Methodologies, CATE2011, Cambridge, July 11 – 13, 2011, pp.30-37
  2. 2. M. Prince – Does Active Learning Work? A Review of the Research, Department of Chemical EngineeringBucknell University, 2004, pp.1-2
  3. 3. Managing Groups – Blackboard 9, Teaching and Learning Center, University of Oregon, pp. 1-4
  4. 4. E. J. Robertson – The effect of learning styles on group development in an online learning environment, University of North Carolina Wilmington, 2005 pp.10-40
  5. 5. A. Ounnas, H. C. Davis, D. E. Millard: A Framework for Semantic Group Formation in Education, EducationalTechnology & Society, 2009, pp. 4-11
  6. 6. K. Prem : Myers-Briggs Personality Type Indicator – MBTI, Career Enhancement Committee University of Wisconsin-Madison sl. 7-16
  7. 7. The Enneagram: A Typology of Personality , http://intraspec.ca/ennea0.php
  8. 8. Enneagram Worldwide: Enneagram 101 – „A quick-and-easy overview of the nine Enneagram types”, 2007 , pp. 3-14
  9. 9. The Myers-Briggs Typology System, https://www.russellrowe.com/enneagram-type-self-assessment-22.php
  10. 10. T. Flautt, J. Richards: MBTI and Enneagram – Their Relationship and Complementary Use , http://www.breakoutofthebox.com/flauttrichards.htm
  11. 11. The Riso-Hudson Enneagram Type Indicator – Version 2.5 – 2001, pp. 3-20
  12. 12. H. Friedman – Planetary Session V – MBTI Personality Test, pp. 2-134
  13. 13. P. Paredes, A. Ortigosa, P. Rodriguez – A Method for Supporting Heterogeneous-Group Formation through Heuristics and Visualization, Journal of Universal Computer Science, vol. 16, no. 19 (2010), pp. 2-11
  14. 14. Socionics: Easy-to-remember intertype relationship charts, Complete relationship chart between psychological (“personality”) types, 2007, http://www.socionics.com/articles/charts.htm, http://www.socionics.com/rel/relcht.htm
  15. 15. A. Ounnas – Semantic Web-based Group Formation for E-learning, School of Electronics and Computer Science University of Southampton, pp. 1-5
  16. 16. PHP Manual,http://php.net/manual/en/tutorial.php
  17. 17. M.-F. Vaida, K.-I. Benta, Groupware Refinements for Collaborative Teams, 14th RoEduNet International Conference – Networking in Education and Research (RoEduNet NER), pp. 56-62, Craiova, sept. 2015
  18. 18. Russell Rowe, Enneagram Types, http://www.russellrowe.com/enneagram-types/
  19. 19. Russell Rowe, Self-awareness-self-assessments-overview, https://www.russellrowe.com/self-awareness-self-assessments-overview-21.php

LASĂ UN RĂSPUNS

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs!
Vă rugăm să introduceți numele aici